Şi-mi culege clipele una câte una.
Mă macină durerea din desişul desfrunzit al zorilor,
Când nu voi mai putea să-l adulmec..
Doar urletele câinilor vagabonzi
Îmi tulbură zgomotul de gândurile înnegurate.
M-aş uita în oglindă, să-mi privesc ochii
Împietriţi de spaima frigului de moarte,
Intrat în oasele obosite de frica de dincolo ...
Oglinda a devenit opacă. E ca un duşman care-mi fură
Dreptul de libertate a vederii .
Întodeauna m-am întrebat ce este Timpul
Şi ce legatură de rubedenie am cu el,
Ce genă avem in comun
Şi de ce trebuie să mă feresc ca de bolile transmisibile între neamuri...
Poate cu timpul ...poate cu timpul....
Elena Mândru
09.07.2013
