Răsărit de Lună *

Savurez clipa iubirii de-acum,
Amarul amintirilor lăsat-am pe alt drum,
Am alungat povara unui chin,
Curmăndu-l c-un sărut în loc de venin.

Rostogolită pe-un răsărit de lună aurie,
Lucesc pe boltă uitând-mă la tine ,
Îti mângăi blândul chip cu bucurie
Şi-ţi muşc dulcea-ţi buză ce-mi aparţine.

Acelaşi suflet pereche pătimit,
Timpul şi necuprinsul ne va uni,
Doreşti a mea iubire la nesfârşit,
Măreţul făurar decis-a ne sorti.

    Elena Mândru

Chip anonim..**

Sufletul şăgalnic ţi l-am dăruit,
Cu straie pure şi simplu-mpodobit,
L-ai primit spunând cât e de frumos,
Umplându-l pe al tău lăcrimos.

Cu dorul pribeag ca o pasăre călătoare
Mi-am facut cuib pe cununa inimii tale,
În păr mi-am pus o floare cu roze petale ,
Pe buze curg bobiţe de lăcrămioare.

O frumuseţe de iubire bolnavă
M-ai zis, că-s deosebită ,dar ne asemuim,
Mângâierilor tale vreau să devin sclavă,
Sparg oglinda, să rămân un chip anonim.

      Elena Mândru

Speranţa *

Sub cerul senin cu nori albi ca de zăpadă,
Purtaţi pe-a vântului aripi întinse,
Vin păsările ca steaguri albe să mă vadă,
Cântând în ecourile zării necuprinse.

Îmi străluceste un diamant în suflet,
Pierdut ca fulgul de nea în plină vară,
În el se oglindeşte iubirea şi-al meu cuget,
Alint în ritm de vals pe-o coardă de vioară.

Vino ca iarba-nrourată ,să simţi fiorii
Urmelor adanci şi-apasă firele plăpânde,
Ecoul lor amuţesc ciripitul,alinând stejarii
Uscaţi de frunze ce doru-l mai ascunde.

     Elena Mândru

Cocorii *

Cocorii pleacă, luându-mi gândurile
Răzvrătite de zbuciumul iubirii târzii.
Nu văd goliciunea dinăuntrul meu,
Zgribulită de frigul ce mi-a sfărâmat oasele.

Ce ar fi fost dacă mai zăboveau ?
M-aş fi amăgit singură şi mă durea
O fericire, ce nici nu ştiu s-o definesc,
Pentru că n-am trăit-o până la capăt.

Nu ştiu care e capătul fericirii,
Poate pentru că nu-i cunosc dimensiunile ,
O fi un lung metraj de vise agăţătoare,
În umbra cărora trec anii şi cocorii se întorc .... !

   Elena Mândru

Oglinda *

Mă vezi ca-ntr-o fântână cu susur de izvor,
Tu scoate lacrimile cu palmele-ţi covor,
Tristeţe în lavă ţâşnind din adâncimi,
Firave nervuri strânse în groase rădăcini.

Din ele iese-o carte, cu scoarţa-mpodobită
Cu aur ,crengi de laur şi trandafiri,
Simţămintele scrise cu cerneală nevăzută,
În cântecele mele duioase  amintiri.

Inima şoptească-ţi că va veni o vreme,
Când duhul iubirii cu rouă va-nvia,
Puterea vrăjii din ochi nu se va teme,
Şi-n magica oglindă mă vei vedea a ta.

     Elena Mândru