Nu ştiu *

Sunt bântuită de vise dureroase,
Cu tine-n gând şi singură cu mine,
Sufletul pierdut ca noaptea-ntre ruine,
Mă înec adâncită-n jocuri misterioase.

Copacii işi leagănă coroana cu jale,
Pătându-şi culoarea atinsa de soare.
Tainele merg pe drumuri pustii,
Nici eu nu stiu,nici tu nu mai vii.

Ne străpunge-o săgeată în tenebrele sfere,
Un geamăt în două inimi răscolind durere.
Am mintea-ntunecată ca un voal..
E al tristeţii şi nicidecum de bal.

Mormanul de cenuşă vântul să-l mută,
Ghirlande de flori pe iubirea ce învinge.
Aştept o flacără veşnică nevăzută,
Mocnind încet şi-n veci nu se va stinge.

    Elena Mândru

E toamnă iar..:**

De ce n-ai spus iubita mea vară,
Că ai sa pleci ..şi-ntr-o târzie seară,
S-a-ngălbenit frunza din pom,
Şi-o lacrimă de adio ai picurat-o peste om.

Aş vrea să uit, dar îmi aduc aminte,
Că orice an are o toamnă,
Căderile de frunze pe aleile stropite,
Mă-ntristează cum ploaia toarnă.

Timpul se duce şi aşteptăm cuminte,
Poate că va-ntârzia să apară...
Frumoasă doamnă,mai am o rugăminte,
Treci mai încet prin viaţă,anii nu se mai repară.

   Elena Mândru

27.09.2014

Din trecut spre amurg *

Îngân cuvinte de psalm din nemărturisire,
Şi orice literă parcă e ruptă din tine,
Simţi-am că sufletului îi este mai bine,
Dar ,vai ...cutremurată-s de apăsătoarea presimţire.

Mă uit la trecutul brăzdat şi ţintuit în palmă,
Unde o fi începutul şi care-i sfârşitul ?
Văd linii întretăiate ce se aseamană,
Dar fiecare-şi poartă nedesluşitul.

Încerc să-l descâlcesc de pe-o oglindă ştearsă,
O umbră trecătoare dintr-o poveste reală,
Aş sparge sticla ce-mi dezvăluie parcă o farsă,
Să văd ce-a mai rămas din timpul nescris cu cerneală.

    Elena Mândru

Mereu ocupat...:**

Să te sun şi ce să-ţi spun?
Dacă nu-mi răspunzi sau am greşit numărul ?
De-mi vorbeşti ,m-aş bâlbâi sau aş tace..
Mă uit insistent la numele şi numărul tău,
Apăs tare pe tastă..un sunet prelung de ocupat,
Mda ,..mereu ocupat sau deranjat ,deschizi telefonul.
Arareori întrebi cu o voce stinsă...
Cine eşti şi ce doreşti ?
Nu ,nu doresc nimic,decât ...
Chipul să-ţi zăresc prin ochiul minţii,
Să-ţi aud vocea unică ce mă înfioară,
De fiecare dată şi a câta oară.
Mă arde un dor....
Să te sun şi ce să-ţi spun ?

 Elena Mândru

Amor,amor...:**

Oh ,tu amor,amor
Ce-i dai inimii fior
Intri nepoftit în casă,
Mi te-aşezi flămând la masă.

Egoist şi însetat
Spaţiul tot l-ai ocupat,
Şi-ai deschis hapsâna gură,
Sleindu-mă de orice picătură.

De-aş şti că-mi devii amant ,
Să-ţi fiu unica iubită,
De mrejele tale voi fi cucerită,
Urca-vom dincolo de stele ,în neant.

   Elena Mândru

Amintiri...:**

Mai ştii ce muzică puneai să-mi cânte ,
De dragoste şi dor ,să mă descânte,
Şi-mi trimiteai mireasmă de trandafiri,
Pe firul nevăzut al dulcei iubiri ?
Dumnezeiască întâlnire,priviri scăpârând,  
Şi-o clipă în braţe doar noi vibrând
De dorinţa mult ascunsă.
Totul într-o prelungă secundă
De-nălţare şi-apoi... ne-am despărţit
Şi-un fulgerător sărut ne-am dăruit..
Trecut-au anii şi de-o fi să fie,
Ne-om regăsi când vom fi albi la tâmple,
Vom pune un tangou sau o romanţă,
În ritmul farmecului de altădată,
Vom dansa cu vapori de parfum
Al timpului trecut,amintiri ce dor,
Atât,mai mult nu s-a putut...

   Elena Mândru

Ţie...*

Aştern pe hârtie ce nu pot spune,
când gândurile-mi urlă,
sau am un zâmbet ascuns,
Stau chircită ,nevăzută de tine,
ori binedispusă de-un ciripit de păsări,
ce-n inimă mi-a patruns.

Nu pot scrie versuri la comandă,
aşteptând să-ti pot dărui această speranţă.
Sunt visele cu ochii deschişi
în miez de noapte sau de zi,
când sufletul mi-e gol ,
sau sunt prea plină de tine.

 Elena Mândru

Îndrăgostita nopţii *

Agăţată-s pe un umăr de lună,
Îmi reazăm capul pe imensa-i liră,
Nu murmură ,nu-mi cantă ,doar ma alină.
Privind-o-n ochi,mă fascinează cum respiră.

Colo pe cer îi iau locul de îndrăgostita nopţii,
Surata mai mare a grămezilor de stele,
Prezentă-s de cu ziuă,m-agăţ de toarta porţii,
A cerului albastru şi-aştept jocul de iele.

Stranie-i tăcerea nopţii pe-o cută de pămant,
Doar fâlfâiri de aripi şi nici un cânt,
Ale veşnicilor zburători ce-şi plâng nemurirea,
C-o şireată lucire-n ochi,ispitind omenirea.

    Elena Mândru

Diamant neşlefuit *

Asemeni unui diamant neşlefuit
În puritatea-mi sufletească te ador.
Nu am colţuri şi nimic de bănuit.
Mă simt pierdută-n fumul unui nor.

Port un plâns interior şi-un zâmbet pe-afară,
Pândind ironic întunericul camuflat.
Ochii tăi mă-ncântă ca aurora boreală,
Destinul rânjeşte a vis amestecat.

Cu spiritul hotărât, în slăvi m-ai ridicat,
Dorul licărind cu doi luceferi gonind,
Încet, şovăielnic ne-am apropiat,
Plutind acoperiţi cu praf diamantin.

     Elena Mândru

Şuvoi de flăcări *

Văpăi de foc furioase ne despart,
Stopându-mi suavele cuvinte,
Iubirea-nvăluită în brocart,
Se topeşte sub lava ta fierbinte.

Apoi m-arunc în valuri ce mă unduiesc,
Cu  dorul plutesc într-o barcă-n derivă,
Mii de săruturi ca stropi ţi-i dăruiesc,
Ţi se preling pe buze de-o dragoste beţivă.

Ţâşnesc să fiu steluţa ta din mii de galaxii,
Bântui printre luceferi şi comete,
Lucind cu buze reci ,te-aştept să vii
În lumea fără de speranţe sau regrete.

În obsesiva teamă pentru viaţă şi dramă,
Te vreau prezent în întreaga-mi faptură,
Mă-nchid în coşciugul de-aramă,
Mai mult nu se poate ,sunt propria-mi captură.

     Elena Mândru.

Dragobete day *

A fost  odată ca niciodată
O mare zi de sărbătoare,
Băiatul puse de-nsurătoare
Şi fata se vedea măritată.
Dragobete se numea această zi,
Care a ţinut pană mai deunăzi,
De dragoste pur românească.
De când avem capitalism ,
A început să stânjenească.
Avea miros de opincuţe şi bundiţă,
De iţari ,cuşmă şi chimir.
Acum nasul se cârneşte de zici că-i de cimitir.
Şi-n loc de Dragobete,i se spune Valentine day,
De prin lume adunată şi înfiptă în condei.
Neaoşul mai bătrâior zise  ,unde dai şi unde crapă,
Că povestea românească-i digerată ca o ceapă.

     Elena Mândru

Colindă *

Leru-i ler, e o colindă,
În ajun aştepţi-n tindă,
Sau la uşă în pridvor
Cu omătul plin de dor.
Leru-i ler odată-n an ,
Zi de zi mă-nchin la cer
Rugăciuni în colier,
Doamne, fii un artizan.
Leru-i ler eu îţi colind
Cu ochi roşi-ngenunchind,
Să-mi iei dorurile mele
Şi să mă dezlegi de ele,
Pân' la anul şi mulţi ani
Să n-arunci cu bolovani,
Şi nicând nu voi uita.
Leru-i ler voi colinda.

  Elena Mândru

Ursitoare *

Născută într-o zi de decembrie,
Cu omătul făcut claie spre cer,
Ursitoarele diplomate-n  alchime,
Mi-au prezis într-a lor  atelier.
Să-mi ningă de-i vară sau iarnă
Cu fulgi de iubire şi dor,
Să dănţui prin grămezi de zăpadă ,să zbor,
Chemăndu-mi iubitul să-mi toarne
În clinchete argintii,steluţe desprinse dintr-un nor.
Şi m-au descântat până la ziuă,
Cu lumânări aprinse şi beţe colorate,
Pisându-l pe bată-l crucea-n piuă,
Rugându-se la ceruri să am zile brodate.

     Elena Mândru

Mergând prin gând *

Ce mare-i distanţa care ne desparte,
N-aş şti de se va-ngusta vreodată,
Merg ore-n şir prin  gând, eşti departe,
Prefer pe jos ,deşi paralelă e calea ferată.

Simt mirosul de măr copt.nins prea devreme,
Aş pune crengi pe foc,s-ajunga fumul la tine,
Şi apoi să muşc din pulpa cu vierme
A fructului nestropit,cu gândul la toamna ce vine.

În tăcerea nopţii rătăcind prin coridoare,
Mă-ncolacesc în jurul gâtului cu nodul pus,
Vreau mere să mă-nec şi-o agăţătoare,
Să urc pân' la lună,murind ,privindu-te de sus.

     Elena Mândru

Mai ţii minte :*

Mai ţii minte seara de mai,
Când mi-ai şoptit ,iubito mai stai ?
Am auzit sau am visat,
Şi-o vară-ntreagă te-am aşteptat.
În fapt a fost o nălucire sau o speranţă,
N-ai dat vreun semn de cutezanţă.
Stăteam ascunsă între flori,
Mireasma lor mă umpleau de fiori.
Mai ţii mine când mi-ai zis,bine-ai venit,
Parcă un fulger m-a trăsnit,
Şi mi-au rămas clipele de vis,
Secunde răscolitoare pierdute-n abis.

  Elena Mândru

Bucăţi de culoare *

Pune-o masă şi ruleta
Chipul de-mi brăzdează,
Ia penelul şi paleta
Şi figura-mi colorează.
Cu albastru ochi de foc,
Pe obraji roze-n boboc,
Buze roşii de iubire,
Sărutatul prin sorbire.
Pune-mi sufletul în  palmă
Şi dă-i o culoare calmă,
Aruncă-mi stele argintate,
Peste doruri colorate.
La gât salbă de mărgaritare,
În nuanţe visătoare.
De n-ai mai avea culori,
Urca-te până la nori,
Ia bucăţi şi-aruncă-n soare,
Prefăcându-le-n culoare.

  Elena Mândru

Focul pasiunii...**

Trecut-au anii şi nu te scot din minte,
Când mă gândesc ,nici nu-mi gasesc cuvinte,
Cum îmi dăruiai alei de flori ca să păşesc,
Destinul purtând pecetea darului dumnezeiesc.

Iubirea e-o cărare grea să o străbaţi,
Ciuntit e timpul zis-ai ,dar se poate,
Soartei zălog i-am fost încredinţaţi,
Păşi-vom din spini în flori înmiresmate.

Am prins clipă de mângâiere purtată-n vânt,
Trezindu-ţi fiorul închis într-un sloi de gheaţă,
Eşti focul pasiunii trimis pe pământ,
Să-mi săruţi buzele reci în zori de dimineaţă.

    Elena Mândru

Cocorul *

Pe valuri ce se-nalţă şi coboară uşor,
Trist şi singur un barcagiu vâsleşte încet,
Poate că-s eu cu apa în amarnicul dor.
Nici pasăre nu-i ,doar barca pluteşte discret.
Te-aştept iubite pe aripi de cocor,
Ia-mă de pe apă şi-n slăvi du-mă în zbor,
Pe culmi de tăcere s-ating cerul,
Noi să ne iubim şi el să fie străjerul.

     Elena Mândru

Aripi de înger *

Cândva eram un nor încărcat cu grindină,
Din ochii mei au curs bobiţe, şi-n vis
Tu înger păzitor, ai sfărâmat gheaţa din inimă
Şi ai pus pe frunte iubirea ca un afiş.

Surprinsă-s ca am revenit dintr-un coşmar,
Din ceruri ai zburat pe pământ la mine,
Mi-ai dat un suflu,să nu plâng, să nu sufar,
Crezând în tine,iubirii făcut-ai calendar.


Cât de departe e puzlle-ul în care te ascunzi,
Îţi simt urma palmelor mângâindu-mă,
Şuierul răsuflării asupra-mi răsfrânt,
Aripi desfăcute şi zbor lin urmărindu-mă.

    Elena Mândru

Suflet pribeag *

Cuprinsă într-o nesfârşită singurătate,
Mi-am căutat culcuş în inima ta.
Cu ochii blânzi mă mângâi în clipe-ntunecate,
Din susurul neşoptit izvorăşte liniştea.

Mă arde sufletul prigonit înspre tine,
Totu-i o dramă în multiple acte,
Primeşte-l şi vindecă-i rănile pline,
Cu sămânţa târziei iubiri zbuciumate.

Dorinţa de tine mă duce spre o falsă intrare,
Plumburia uşă mă trage spre-napoi,
Golindu-te de sânge, păşind în neuitare,
Să te afum cu drogul iubirii din noi.

     Elena Mândru

Ultim pahar...**

Pe masă stă  vinul din cupa poleită,
Să-l duci spre buzele-ţi arse de dorinţă,
Soarbe-l cu nesaţ,e dintr-o bobiţă zdrobită, 
Să-l picuri cu dulci alinturi pe fragila-mi fiinţă.

Plină-s de iubire ca omul veşnic beat,
Ce-i toată ziua închis într-o tavernă.
Eu beau din tine ,tu mă sorbi însetat,
Şi-mi murmuri printre sughiţuri iubirea eternă.

Sunt  în amurgul vieţii când scurtă este clipa,
De-aceea vreau să beau ultimul pahar cu vin,
Să las în urmă totul şi să-mi deschid cripta,
De nu te iau cu mine ,să plec cu gust de pelin.

      Elena Mândru

Ţipăt de condor *

Visând la colţul pe stânca de popas,
După lungi căutări pe linia orizontului,
Pe retină am desenat bunul rămas,
Păsării sacre zburând pe unda vântului.

Pierdută-n adâncuri,buimacă de somn,
Noaptea-şi revarsă cerul pe mine,
Ţipătul mut de condor nu mă lasă s-adorm,
Ne separă de lume cu mii de cortine.

Înghiţită-n suspinul unui îndrăgostit,
Culeg de pe buzele-ţi nevăzute orice picatură,
Condor cu soi de înger împământenit
Cauţi un pisc să mă hrăneşti c-o firimitură.

    Elena Mândru

Destin....:**

Întrupată-s în tine prin ramura destinului meu,
Peste care tună ,fulgeră sau ninge
Cu mii de întrebări şi gânduri fără ecou,
Şi-n ochiul minţii se zăreste sufletul ce plânge.

Poate-s o enigmă a vietii solitare,
Anotimpurile trec îmbătrânindu-mi visele,
Din ochi  nevăzute văpăi şi lacrimi ucigătoare,
Le strivesc cu genele stropite cu sare.

Vântul secetos  mă ţine prizonieră-n visare,
Cu săgeţi şi limbi de foc, cu dorinţe arzătoare,
Secunda îngerescului sărut se pierde în zare,
Mă sfârşie soarta-nchipuită şi ies spre soare.

     Elena Mândru

Renaştere..**

În linişte şi pace şi cântec îngeresc
Trecut-au ani să înţeleg Lumina,
S-ajung la o secunda de fericire îmi doresc,
Renaşterea să-mi fie ca florii clorofila.

Nu-i târziu să cred în ceea ce n-am visat,
Sau poate n-am înteles vreodată.
Oricît de viu ai fi,să trăieşti în păcat,
Rămâi o putreziciune dantelată.

Am renăscut şi eu ca alţii din propria-mi cenuşă,
N-am ascultat nicicând învăţăceii,
M-am afundat în mine ca o candelă stinsă
Şi-am tresărit la aprinderea scânteii...

Elena Mandru

Răsărit de Lună *

Savurez clipa iubirii de-acum,
Amarul amintirilor lăsat-am pe alt drum,
Am alungat povara unui chin,
Curmăndu-l c-un sărut în loc de venin.

Rostogolită pe-un răsărit de lună aurie,
Lucesc pe boltă uitând-mă la tine ,
Îti mângăi blândul chip cu bucurie
Şi-ţi muşc dulcea-ţi buză ce-mi aparţine.

Acelaşi suflet pereche pătimit,
Timpul şi necuprinsul ne va uni,
Doreşti a mea iubire la nesfârşit,
Măreţul făurar decis-a ne sorti.

    Elena Mândru

Chip anonim..**

Sufletul şăgalnic ţi l-am dăruit,
Cu straie pure şi simplu-mpodobit,
L-ai primit spunând cât e de frumos,
Umplându-l pe al tău lăcrimos.

Cu dorul pribeag ca o pasăre călătoare
Mi-am facut cuib pe cununa inimii tale,
În păr mi-am pus o floare cu roze petale ,
Pe buze curg bobiţe de lăcrămioare.

O frumuseţe de iubire bolnavă
M-ai zis, că-s deosebită ,dar ne asemuim,
Mângâierilor tale vreau să devin sclavă,
Sparg oglinda, să rămân un chip anonim.

      Elena Mândru

Speranţa *

Sub cerul senin cu nori albi ca de zăpadă,
Purtaţi pe-a vântului aripi întinse,
Vin păsările ca steaguri albe să mă vadă,
Cântând în ecourile zării necuprinse.

Îmi străluceste un diamant în suflet,
Pierdut ca fulgul de nea în plină vară,
În el se oglindeşte iubirea şi-al meu cuget,
Alint în ritm de vals pe-o coardă de vioară.

Vino ca iarba-nrourată ,să simţi fiorii
Urmelor adanci şi-apasă firele plăpânde,
Ecoul lor amuţesc ciripitul,alinând stejarii
Uscaţi de frunze ce doru-l mai ascunde.

     Elena Mândru

Cocorii *

Cocorii pleacă, luându-mi gândurile
Răzvrătite de zbuciumul iubirii târzii.
Nu văd goliciunea dinăuntrul meu,
Zgribulită de frigul ce mi-a sfărâmat oasele.

Ce ar fi fost dacă mai zăboveau ?
M-aş fi amăgit singură şi mă durea
O fericire, ce nici nu ştiu s-o definesc,
Pentru că n-am trăit-o până la capăt.

Nu ştiu care e capătul fericirii,
Poate pentru că nu-i cunosc dimensiunile ,
O fi un lung metraj de vise agăţătoare,
În umbra cărora trec anii şi cocorii se întorc .... !

   Elena Mândru

Oglinda *

Mă vezi ca-ntr-o fântână cu susur de izvor,
Tu scoate lacrimile cu palmele-ţi covor,
Tristeţe în lavă ţâşnind din adâncimi,
Firave nervuri strânse în groase rădăcini.

Din ele iese-o carte, cu scoarţa-mpodobită
Cu aur ,crengi de laur şi trandafiri,
Simţămintele scrise cu cerneală nevăzută,
În cântecele mele duioase  amintiri.

Inima şoptească-ţi că va veni o vreme,
Când duhul iubirii cu rouă va-nvia,
Puterea vrăjii din ochi nu se va teme,
Şi-n magica oglindă mă vei vedea a ta.

     Elena Mândru

Parfum de salcâm *

O floare de salcâm de o mănânci,
Te inundă ploi de parfum
În tainele trupului cele mai adânci,
Îngânând un cântec dintr-un prăfuit album .

Prin porii epidermei se-mprăştie amintiri,
Scăldate-n spuma mirosului de floare,
Un vis sublim ,un pas şi doi miri,
Pierdut pe veci într-un amurg de soare.

Iubirea există ,tăcerile plâng,
Ca greierii întrecându-se-n crâng.
Anii vor trece ca florile de salcâm;
Zdrobită-i oglinda vieţii pe caldarâm...!

 Elena Mândru
   28.04.2014

Strop nedefinit...**

O muzică dulce ,de leagăn,
Vibrează trupul la acorduri de chitară.
Tresar şi murmur în al iubirii geamăt ,
Dorinţe şi oftări prinse-n brăţară.

M-ai îmbătat cu farmecu-ţi divin,
Ce-mi luminează faţa ca floarea de cais,
Îmi domini ca o dimineaţă sufletul senin,
Vampir cu aripi desfăcute-n parfumatul vis.

Sânt strop nedefinit în albia vieţii tale,
Udându-ţi  grădina sufletului pribegit,
Lumina zâmbitoare a razelor de soare,
Ne-acoperă în valuri de iubire,de dorul istovit.

   Elena Mândru
     

Nedumerire *

Ce eşti tu beţie ?
amestec de frustrare cu isterie,
păr încâlcit şi ochi înceţoşaţi,
picioare-mpleticite şi umerii lăsaţi.

De unde vii beţie ?
iubire pierdută şi stare de melancolie,
învaluită-n pahare cu aburinde grade,
crezând că din durere îţi va scade.

Pe cine păcăleşti beţie ?
acoperind cu-a hainei nerozie,
sinucigaşe gânduri şi amorteală,
pe mulţi i-ai smuls din viaţa reală.


 Elena Mândru
  31.07.2012

De n-ai fi fost tu ...**

O lacrimă tăinuită aş fi,ce-mi spală sufletul
Trecut prin întunecimea vieţii şi ascunzişul lumii.
Pacea ,liniştea din mine mi-o doream, cu gandul
Să am tăria şi biruinţa să-i dau o scânteie inimii.

Tristeţea şi amarul mă-neacă şi oftez,
Un zbucium lăuntric mă doboară,ca un trăsnet,
Simt că lupt în amăgirea unui fals crez,
Uragane nisipoase m-acoperă într-un scâncet.

Mi-e sufletul ca talazurile-n care se sinucid valuri pătimaşe,
Viaţa mi-e un fel de vapor cu mii de călători,
Cu vise magice de ieri,azi sânt furtunoase,
Se-mprăştie ca mătăsurile pe punte ale falşilor negustori.

Hubloul minţii e acoperit cu dulci cuvinte dintr-un patefon,
E-o hărţuială cu mine însămi ,încercând să le-nţeleg ,
Plină-n amăgirea ce mă otrăveşte,mă las în abandon ,
Nu m-aş fi regăsit,dar mi-ai adus speranţa,să mă  reculeg.

    Elena Mândru
      08.04.2014
 

Ai fost sau eşti ....*

Am încremenit într-un timp necunoscut mie,
nici nu înaintez şi nici nu merg îndărăt,
nu-mi recunosc începutul şi nici unde mă aflu.
Mi-au îngheţat venele scurse de serul dătător de viaţă,
ce-mi clătea pereţii sangvinici .

Nu mă străbat sentimente de frică sau bucurie,
cred că nu le pot defini,
doar vagi amintiri pierdute într-un abis încătuşat.

Eşti pe undeva,ca o stafie ce-mi zgâlţâie
spiritul întrebător ,unde şi când ne-am cunoscut,
dacă ne-am iubit, de ce ne-am rătăcit ?

Mintea-mi este încâlcită de nodurile unei vieţi dispărute,
cea care refuză să-i reţină iţele .
Doar un sfâşietor ecou îmi străpunge inima,
ce palpită la frânturi scurtcircuitate
de dinaintea rupturii terminale ...!

Elena Mândru
20.03.2014

Maternitatea primăverii *

Renaşterea naturii din lunga ei tăcere,
Sămânţa dăinuirii e ascunsă ,dar nu piere.
Din somnul adânc şi îngheţat,
Îşi scutură casânca şi iese din iernat .

Din plămânul Universului o inimă tresare,
E a Pământului trezire sub razele de soare.
Îşi primeneşte aerul siberian cu unul cald,
Rochiţa-i dantelată se unduieşte fald cu fald.

Întindeţi braţele neîncăpătoare,
Primiţi natura de viaţă doritoare,
E locul sacru unde ne petrecem viaţa
Cu bune şi rele,rămâne-va speranţa.

Elena Mândru
13.03.2014

Pădure vlăguită *

Pădure dezgolită de dantela-ţi mătăsoasă ,cu frunze
Ce plâng la picioarele tale,
Razele de soare te străbat semeţe
Şi îşi înfing vârfurile,
Lăsând goluri sângerânde
În trupul tău vlăguit de frumuseţea verii hapsâne ..

Ridici ochii către cerurile-nalte,
Iţi trimiţi coroana să le atingă,
Şi-n rugăciunea mută,
Ceri o hlamidă de zăpadă,
Să-ţi acopere ruşinoasa goliciune,
Neîmbraţişată şi pierdută-n uitarea
Iubiţilor de-odinioară ..

Elena Mândru
26.02.2014

Floare rară ....*

Floare rară ,dulce-amară,
Parcă mai ieri te-am întâlnit.
Într-o însorită zi de vară
O clipă în braţele tale am înţepenit.

Mă întreb mereu cum e iubirea ?
Tu îmi răspunzi ,iubirea este sau nu este,
De-o fi sau nu ,asta-i menirea,
Să fim noi doi sau să rămană o poveste..

Poveşti sânt multe, de un an ,de-o viaţă,
Aşa cum floarea rară nu e lesne de găsit,
Înşiruite nopţi şi zile pe o aţă,
Într-o iubire ce rămâne sau s-a gătit.

Elena Mândru
 25.02.2014

Ecoul din pustie *

Doinesc un cântec din pustie,
Ecoul lui pribeag să îl auzi,
Pământul şi cerul să-l ştie,
Iar tu frânturi din el să prinzi .

Să-mi simti al dragostei fior,
De nu mă vezi că-s prea departe,
Picuri de lacrimi să culegi dintr-un nor
În cupe de Murano ca pe diamante.

Spuneai că-s floarea ta din vis neînflorită,
E încă întuneric pe aleea mea,
Un fir din soare să m-arunce cuibărită,
În palma-ţi umedă şi caldă, să-mi mângâi faţa.


Elena Mândru

22.02.2014