Mi-e dor ....*

Mi-e dor să-mi umbli cu mâna prin părul mătăsos,
Cu dulcea-ţi răsuflare să-mi adii porii de sus în jos,
Ducându-mă-n extazul dintre moarte şi iubire,
Crezând ca doi copii că dragostea e nemurire.

Rostogolitoare diamante se-ngrămădesc să iasă
Din ochii zâmbitori plângând ,doar lumea să nu vadă,
Şi-un rictus din surâsul ce te-a fermecat odată,
E tot ce-a mai rămas în colţul gurii însângerată.

Mereu îmi va fi dor şi ce tare doare
Când visele nu mor ,simt o dogoare
Ce-mi suflă a vântului arsură-n sufletul pustiit;
Eu am plecat ,tu m-ai uitat şi n-ai mai revenit.

 Elena Mândru
16.12.2013

 
 

Anestezie în lanul cu maci...**

Mii de pânze se prăbuşesc de pe catargele vaselor,
din cala cărora se revarsă-nvolburat, sângele îngheţat
de învăluirea rechinilor,hămesiţi după mirosul bulelor tumultoase,
ce se-ngramădesc să picteze pereţii ,,navei mamă,, .
O ,da,undeva între Biblioteca Centrală şi Universitate corbii furioşi
au plecat,neputând să-nfulece din frageda carne a zburdalnicilor tineri .
Gălăgioşii hultani năpustindu-se spre albul de spital cu miros de moarte
lentă şi vaiete scrâşnind din dinţi .Către serul grăbit spre venele însetate de viaţă,
vulturii hulpavi s-au izbit cu putere în sticla geamului. L-ar fi înghiţit cu tot cu
stativ,numai să apuce să guste din sângele ce mustea sfidător în corpu-mi abandonat,
în moartea parţială neurală.Am aruncat cu apă,am urlat să-i alung,urând demonii ce
puseseră stăpânire pe bunul meu chinuindu-l ca o siluire-n miez de noapte....
Am plecat cu nădejde în alt ,, apartament,,desigur tot alb,crezând că mi-au pierdut urma,
dar simţul lor de absenţă la inventar,i-a avertizat că e rost de carne, gratis,fără apărare,
că pot înfuleca liniştiţi şi nestingheriţi,satisfăcuţi că în final vor fi posesorii unui posibil stârv fără scăpare...Le-aş fi făcut în ciudă cu sadism ,rânjind într-un act de dragoste trupească nebună.cu iubitul meu absent,ca-ntr-un dans al ielelor.drogate de seminţele de mac. Cine stie,poate neuronul înfumurat de frumuseţea halucinogenă a lanului de mac ,va zgudui cu putere în corbii crăpând de ciudă,că au pierdut o masă copioasă dintr-un trup prăbuşit, devenind un recipient trepădând de mii de ace....
Dar..s-a dus vremea macului înflorit şi neuronul încă e drogat pentr-un timp fără limite ....

  Elena Mândru

    o1.08.2013

Neam cu Timpul :*

În miezul nopţii Timpul îmi arde prezentul,
Şi-mi culege clipele una câte una.
Mă macină durerea din desişul desfrunzit al zorilor,
Când nu voi mai putea să-l adulmec..
Doar urletele câinilor vagabonzi
Îmi tulbură zgomotul de gândurile înnegurate.
M-aş uita în oglindă, să-mi privesc ochii
Împietriţi de spaima frigului de moarte,
Intrat în oasele obosite de frica de dincolo ...
Oglinda a devenit opacă. E ca un duşman care-mi fură
Dreptul de libertate a vederii .
Întodeauna m-am întrebat ce este Timpul
Şi ce legatură de rubedenie am cu el,
Ce genă avem in comun
Şi de ce trebuie să mă feresc ca de bolile transmisibile între neamuri...

Încă nu am găsit răspunsul la dilemă.
Poate cu timpul ...poate cu timpul....


  Elena Mândru
 09.07.2013

Dulcea aşteptare..**

Te aştept într-un parc imaginar, pe o bancă,
Secundele se scurg nemiloase,
Tu nu mai vii,paşii merg încet parcă s-ar întoarce,
Sau timpul te-a păstrat blocat ,undeva ,la mijloc de drum...
Între noi e un vulcan cu miere şi sare.
Aştept să se topească sarea ,să vină ziua
Când buzele noastre îşi vor lua porţia de dulceaţă,
Şi vor rămâne lipite pentru totdeauna sau
Nu se vor întâlni niciodată.
Sufletul ţi l-am dăruit şi poate el va gusta din
dulcea miere a aşteptării ..
  
Elena Mândru
13.05.2013

Şi tac .......:*

Mă-ntrebi mereu de ce mă-nchid în mine,
La întrebări nu îţi răspund şi tac.
Privesc în gol şi mă gândesc la tine,
E multă ceaţă ,parcă sunt un aurolac.

Cândva eu respiram prin gura ta,
Plămânii îmi erau ca un vulcan.
Tone de energie acumulam,
Da,mă simţeam pe cer, unică stea.

Mi-e limba-nţepenită şi tac,
Nici gândurile nu-s la locul lor,
Cuvintele-s încuiate-ntr-un iatac,
Sufletul e într-o derivă-n zbor.

Şi iaraşi tac şi voi tăcea mereu,
Mă împietresc în muta-mi lume,
Abia-mi târăsc povara sub corpul greu,
Sunt fără de suflet,doar un nume ..

 De Elena Mândru
03.04.2013

Rămâi sau pleci...*

De-o fi să zbor spre zările înalte,
Albastrul infinit mă va cuprinde,
Cu inima în doruri dantelate,
M-agăţ de-o rază ,să nu mă pot desprinde.

De vom pleca sau vom rămâne,
Ce-a fost ieri şi azi ,nu va fi mâine,
Că n-am stiut că totu-i trecător.,
Nimic nu vom lua ,decat un singur dor.

De vei pleca sau vei ramane,
Parfumul pielii tale-l simt oriunde,
Vor trece anii şi noi pe lânga ei,
Umbra tristeţii fi-va-n ochii mei şi-ai tăi .

Toarnă-mi ploaie de săruturi pătimaşe,
Spală-mi sufletul de piramide nisipoase.
Stai ,nu pleca cu tot ,dă-mi dorul tău,
Să mă-nvelesc cu el în ceasul rău ...!

   Elena Mândru

25.03.2013

Beţia sufletului..**

Să te-mbeţi mereu că eşti iubit,
Ar trebui să ai un elixir cu multe grade,
Să-l ţii în buzunarul de la piept pitit,
Să tragi cîte o duşcă de dimineaţă până pe-noptate..

De capu-ţi este greu, ca plumbuit
Şi te-amăgeşti de fapt c-o nălucire,
Mai trage-un gât să crezi că te-ai trezit,
Că ziua sfântului dragobete e o povestire.

Iubirea-i o savoare fără zi anume,
Ea este sau nu este doar în tine,
E frumuseţea sau durerea-n astă lume,
Că doar beţia sufletului îţi dă stare de bine !

   de Elena Mândru
 24.02.2013

Iubire cu cianură *

Aş vrea să beau azi din cupa cu pelin,
Să-mi ud rădăcinile ce mâine o sa iasă,
La soare să le scot din lacrima cu venin,
Înălţându-se pe stârvul secat, să mă urască.

Să mă-mbăt cu zeama de mătrăgună neculeasă,
Legănându-mă pe cărările dintre şanţurile vieţii,
Împleticindu-mi-se cuvintele într-o limbă neînţeleasă,
Voi compune versuri pe note ce nu le cântă poeţii.

M-ai vrut o prinţesă pentru sufletul tău,
Să-mi fii mire dându-mi inel cu cianură,
Încrustat în cristale să zornăie-n hău,
Zdrobindu-mă cu buchetul în neagra afundătură..!

 de Elena Mândru

    14.02.2013

Împărtăşanie *

Destramă sărutul dintre buze şi suflet,
Şi dă-mi împărtăşanie cu picătura,
Sfinţeşte-mi lacrima căzută-n răsunet,
Pe o petală a trecutului ,desfigurându-mi făptura.

Nu uita dumicatul din pâinea iubirii,
Unindu-ne destinele din vrerea Lui,
Să-mi astâmpăr foamea în mila rugăciunii,
Săturându-mă cu împăcarea păcatului.


Ia-mă-n crengile tale de bărbat,
Azvârle cu aghiazmă pe trupu-ncovoiat,
De pietre căzute din munţii nevăzuţi,
Să ne-mpletim pe tulpina cerului pierduţi.

      Elena Mândru
11.02.2013

Scriu .......*

Când vreau să scriu,mă ascund în mine,
și-mi înmoi gândurile în cerneala
răsturnată în adâncimile sufletului,
o mare de foi răsfirate prin toate ungherele.
Când mă aplec să le culeg,mi se amestecă
văzutul cu orbitul,simțul cu moartea,
iubirea cu nefericirea,zâmbetul cu urletul ,
îmbrățișarea cu sfâșierea.
Un adevărat tsunami clocotește-n ființa-mi
care tremură a neputință, de prea plină
de inundații fără apă de izvor,de soare
cu draperii întunecoase și scriu......

  de Elena Mândru

     05.02.2013

Măcar atât .....*

De ce să mă întorc în lut,
Când Doamne, tu în chip de om m-ai vrut.
Puteai să mă prefaci din piatră
Şi să devin amnar ,focul să ardă.

De-o fi vreo judecată odată,
Să pui juraţii să mă bată
Cu biciul ud, din frânghie spinoasă,
Sufletu-mi să-l sfârtece ,nu mă mai intorc acasă.

Dar dacă tot m-ai zămislit
Din vrerea ta si nu a mea,
Mai lasă-mi timp ,nu mă trimite în mormânt,
Cer un strop de libertate, sa-mi trăiesc viaţa.

 Elena Mândru
16.01.2013

Viaţa fără rezervă ...**

Sântem călători fără itinerar,
De mergem pe munte sau pe vale,
Nemărginirea lumii ne e hotar,
Raza de soare e-o dungă de cărare.

Tot plânge iarba ce nu trebuie călcată,
Mă iartă te tog ,nu mă ucide
Tu pământeanule ,păstrează-mă curată,
De vrei să mă mai vezi ,decide...

Cu toţii aşteptăm un licăr de lumină,
Preţioasa scăpărare de chibrit,
Pe drumul vieţii iubim clipa senină,
Şi ne-agăţăm de firul ghemului prin labirint.

    de Elena Mândru

 02.01.2013