Un alt nume ...**

De-aş fi ce n-am mai fost vreodată,
o pasăre cu pene strălucind,
spre înalţimi necunoscute zburând,
dorinţă unică de a te mai vedea o dată.

De-aş fi o porumbiţă şi tu un condor,
sub aripa ta plutind pe-un nor,
oglindindu-mă-n privirea-ţi caldă
suava-ţi dragoste mă înalţă.

De-aş fi aşa cum m-ai numit,
tu ,porumbiţa mea întru vecie,
de-ai fi condorul din piscu-ncremenit,
ne-om dărui iubirea pe-a cerului haiducie.

Cunună de timp... **

Clipa întâlnirii aş vrea să treacă,

în ritmul paşilor de melc,

să se logodească prezentul cu viitorul,

gândurile şi visele să-mprăştie petale

de trandafiri pe covorul iubirii noastre.

Din ochii blânzi să-mi trimiţi

o rază în loc de coroniţă,

să-mi lumineze calea aşteptării,

alungând regretele timpului pierdut,

străpungând ceaţa ce ne-nvăluie,

ca o perdea ţesută din cetina de brad...

Plai cu dor...**

O altă poartă spre altă soartă
mă-mpinge gândul şi mă poartă
spre zările făr' de alei,
doar ochii mei spre ochii tăi.

În viaţă au trecut atâtea toamne
şi am visat să-mi dăruieşti Tu ,Doamne,
un plai cu dor şi-o apă de izvor,
cu multă iubire, fără nici un nor,

Să-mi aduci un roşu trandafir,
îl voi sădi în fila vieţii viitoare,
cu apă-l voi uda dintr-un potir,
petalele iubirii sa rămână nemuritoare.

Unicorn....**

De-aş avea un unicorn,

spre paradisul iubirii să zbor

nu voi trezi stelele ce dorm;

pleca-vom cu al nostru dor.

I-aş mângâia coama bogată,

m-aş prelinge pe spinarea semeaţă

i-aş potoli setea c-o lacrimă perlată,

să-mi simtă pofta de viaţă.

Albastrul cer cu licurici aurii

sa fie un drum lung fără opriri,

ţinându-ne de pletele zurlii,

lăsa-vom în urmă vechi amintiri.

Pe aripile unicornului zburător

va fi călătoria vieţii noastre,

inimă lângă inimă ,dor cu dor,

spre infinitul mării albastre.

Final grăbit...**

,,C-o moarte toţi sântem datori"spunea poetul,
prin viaţă doar simpli trecători,
ne duce vântul prin valuri de furtuni cu nisip,
să ne luăm un bun rămas nu mai e timp.
Mă iartă mărite Doamne. de voi pleca,
mult prea devreme decât m-ai programat,
sufletu-mi pustiit nu mai are de aşteptat,
privind în urmă,te-ntrebi cum de-ai cugetat ..

Să-nfrunţi războaiele cu tine însuţi ,
şi n-ai căştigat nici măcar ultima bătălie,
doar iubiri nemărturisite,imagini înşelătoare,
lacrimi secătuite prin verande nevăzătoare ?
Mă iartă tu ,iubite, că te voi părăsi,
tiptil pleca-voi într-o bună zi ,
de mă vei cauta prin a cimitirului ruine ,
nu fi întristat ,zâmbeşte :te-am iubit doar pe tine.....

Puf de păpădie....**

Mă simt ca frunza pe lăstar,
legănându-mă vântul hoinar
şi mă hrănesc din tulpina cu sevă dulceagă,
doar crivăţul iernii mă dezleagă.

Din frunză  m-aş preface într-un puf de păpădie.
porii hai hui pe-o boare să adie,
sufletul tău c-un sărut să lase o urmă
şi c-o mângâiere,să mă trimiţi spre lună
.
Te-aş  aştepta când cerul roşu' e-amurg,
iar soarele tiptil se-ascunde,
când voalul nopţii mă cuprinde,
să ne iubim până ce stelele se sting.

Sunt..**

Sunt şi nu sunt
poate o pală-n vânt,
sau un verb lângă un cuvânt,
oare ce sunt ?

Sunt călătorul potecilor muntoase,
Mă-mbăt cu mireasma răşinii de brad,
Paşii mângâie umbra tulpinilor groase
Ale copacilor ,ce-i îmbrăţişez cu drag.

Sunt trup de om şi nu de zburător,
îmi port iluziile-n gând,
m-agăţ de viaţă marcând
iubirea,durerea şi sufletul plin de dor.

Sunt melodia ce-ţi lipseşte,
un portativ cu note şi culoare,
iubirea-i titlul cu multa candoare,
ca un licurici în noapte străluceşte.

Sunt eu şi spun ce am de spus,
cât nu mă răpeşte timpul pe sus,
şi mă duce-n spre apus,
rămânând c-un gând răpus

Ce am fost şi nu mai sunt ... ?

Luntraş visător...**

În chip de zână luminând ca un bujor,
Strălucind în rochia de mătase,
Mă răsfeţi zâmbind alintător,
Blondului chip îi faci zile frumoase.

Pe valul mării sânt nimfă cu diamante,
Şi braţele amândouă le întind cu dor,
Cu iubire să te cuprind luntraş visător
Ochii albaştri surâd cu scântei de speranţe,


Preţ de-o secundă mă strângi pătimaş
La pieptu-ţi tresăltând de amor,
Doar timpul ni se opune vrăjmaş,
Cu şovăielnici paşi în universul călător.

Lespedea...**

E iarnă-n suflet şi toamnă pe-afară,
Cu ramuri îngheţate şi frunze-ngălbenite,
Un crivăţ şuierând şi păsări care zboară,
Erau cândva două anotimpuri pustiite.

Eşti visul farmecului înfiorat de dulce,
Iarna şi toamna mi le-ai preschimbat în vară,
Mi-ai coborât sufletul de pe cruce,
Fulgii au devenit flori ,pentru că iubesc iară..

Sătulă de viaţă,din toropeală m-ai dezmorţit
Din mormântul inimii în agonie,
Ai dat lespedea la o parte ,tu ,ce mi-ai fost sortit ;
Ah,dansez cu paşi primăvăratici în tril de ciocârlie !

Voi cânta....**

Să-ţi recit din scrisoarea rozalie,
stiloul plutind cu dragi cuvinte,
când îmi scriai cu-atâta melancolie,
cât mă iubeşti,..mereu mă ai în minte.
Să-ţi cânt o melodie de iubire,
doar sufletul tău o poate asculta,
să-ti fredonez uşor,o tresărire
să se aştearnă pe faţa ta.
Un cantec cu amar şi dor,
mai limpede ca apa de izvor,
un gând pe note ce nu-l vei auzi,
oh ,da, până într-o zi
când chipul îmi vei mângâia,
voi fi a ta si-ţi voi cânta,şi-ţi voi cânta !

Dă-mi zorii...**

Dă-mi zorii înapoi să fii doar lăngă mine,
să nu mai pleci pe căi străine,
să-mi fie dor de urma ta, pitită
pe-al meu suflet şi neclintită.

Dă-mi zorii să-i pun ca flori în păr,
şi-n nopţi târzii s-adulmeci răcoarea lor,
mijirea genelor trezite de-un fior,
îmbrăţişarea mea să-ţi fie un vis nemuritor.

Dă-mi zorii să-mi învelească trupul,
să nu mai număr cum trece timpul.
să le simt boarea în ureche :
iubeşte-mă tu ,sufletul meu pereche....

Primul sărut...:**

Nu ştiu să te fi căutat vreodată,
Sau doar în vis ai apărut,
Când te-am vazut prima dată,
Mi-aş fi dorit un prim sărut.
Să pună pecete pe un fior
Aprins de-un necunoscut dor.

Aş fi ştiut să te iubesc frumos
Cum poate nici nu ai fost iubit,
Să te alin în braţe drăgăstos,
Pierzându-ne-ntr-un timp amorţit.
Simţindu-ţi trupul lacom ,de foame.
Dorinţă de viaţă ce nu te adoarme.

În tăcerea amurgului...**

Te caut în tăcerea amurgului.
În mijirea ochilor dimineţii,
Scotocesc în adâncul pământului,
Pipăi urmele ascunse ale vieţii.

Te caut în vise, când ne iubeam,
Pentru  totdeauna vom fi, promiteam ,
Cu şoapte dulci ce le sorbeam
Ca pe-un nectar,oare ne minţeam ?

Te caut ,chiar de vei fugi,
De clocotul inimii nu vei scăpa,
Aduc soarelui mii de ofrande ,rugi,
Te caut şi te-aduc în viaţa mea.

Sfârşit de iarnă...:**

Întinsă pe albul zăpezii brodată
Cu fire de argint, filigranată,
Ca o rochie de mireasă virgină.
Şoptesc duios pămantului ce suspină.

Pe-un colţ de abur împrăştiat pe câmp
Cu o privelişte de-ocean nemărginit,
Un firicel de iarbă adulmecă eternul timp,
Bucuros că scoate capu-nţepenit..

Într-un zumzet al fulgilor de zăpadă
Valsez prin gerul albului dureros,
Un ţurţure suspină, picurând pe arcadă,
Topindu-se într-un sărut de soare generos .

  Elena Mândru

Ziarul Naţiunea -febr.2012

Împletire despletită.....:**

Ai plecat tiptil din lumea noastră,

A mea şi-a ta ,sus pe bolta cerească,

Cândva, înconjuraţi de stele ,dănţuind,

Pierzându-ne în mare ,rând pe rând.

Până nu demult,eram înconjorată
Ocrotitor,cu aripa-ţi desfăşurată,
Şoptindu-mi cu glas sfâşietor de condor :
Iubită porumbiţă,cu tine am să mor. 

Viaţa noastră netrăită,s-a întors,

Ca ochiul de lână,unul pe faţă ,altul pe dos,

Vise destrămate ne-au despărţit,

Ce mult am crezut că ne-am iubit!

Cheia...:**

Revino în patul cu flori veştejite
de-atâta aşteptare,sărută-mi buzele
arse de dor,cuprinde-mi mijlocul
tremurând ,sub urmele mâinilor tale nevăzute.

De-ai să mai pleci,să nu uiţi
să mă-nchizi cu lacăte multe,
ferecate-n lanţuri groase;
nici topoarele tunetelor să nu le sfarme.

Cândva ţi-am dăruit cheia inimii,
când în iubirea-ţi furioasă şi dorul arzător,
te-ai răstit încruntat şi m-ai întrebat :
ce faci din mine femeie ?

Aruncă blestemata cheie în adăncurile
infinitului,ruginească-se-n tainele timpului,
dându-mă uitării ca pe o relicvă,
în patul cu flori unde te-am aşteptat odinioară....

  Elena Măndru

   02.07.2015

Dezmorţire....**

Ai scotocit şi mi-ai răscolit simţurile,
Ca primavara când îmi umblă-n păr vânturile.
Buzele tale muşcă din trupul flămând
De iubire ,ca o hienă după pradă gonind.

Inima-mi palpită zgomotos de dorinţele tale.
Mă-nlănţui ca pe-o cetate cotropită,
Îmi pun mii de întrebări , sunt vrăjită,
Deşi mă răzvrătesc victoriei mentale.

Eşti dragostea ce-o aşteptam de mult,
Aveam un gust amar şi-o inimă pustie
Spăşită,haotic, umblam prin viaţă desculţ,
Salvându-mă la timp din anestezie ..

Ileana...:**

Ileană sunt ,dar nu şi Cosânzeană
tu,Frumosule la suflet,prinţ nu eşti,
să-ţi fiu la-mpărăţie vreo curtezană,
suntem pe lumea pământeană şi nu aceea din poveşti.

Nici cal înaripat n-o să călărim
spre tărâmuri necunoscute nouă,
îmbrăţişaţi pe frunze verzi să ne iubim,
pe-un tril de păsărele,de-i soare sau plouă.

În vise de taină doar am putea zbura
pe aripile vântului spre-a noastră stea,
să-i mângâiem lumina diamantină,
uitându-ne la ea în nopţile cu lună plină...

   Elena Mândru

26.06.2015

Cerneală cu speranţă....:**

Rătăcită în mine prin noianul de gânduri ,
Idei învălmăşite aştern pe hârtie,
Pictez cu cerneală puncte pe rânduri,
Speranţe hrănite de suflet să-nvie.

E-o dulce tresărire când îţi văd chipul,
Se-mprăştie cerneala pe alba filă.
O zvâcnire îmi cuprinde mintea şi trupul,
Ochi cugetători mă străpung fără milă.

Caut răspunsuri la sute de-ntrebări,
Totul pare învăluit în mister.
De ce le mai pun ,pierdute-s în zări;
Pleca-vor în pământ sau spre cer...

   Elena Mândru

     21.06.2015

Zvârcolire în vis...:**

La tine-n gând şi singură cu mine
Un suflet ce-amuţeşte noaptea-n ruine,
O zvârcolire-n visele dureroase,
E-atâta suferinţă-n jocuri misterioase.

Şirag de taine ce merg pe drumuri pustii,
Nici eu nu ştiu ,nici tu nu vii.
Pădurea-şi leagănă crengile a jale,
Pătându-şi culoarea cu lacrimi amare.

Am mintea-nfăşurată cu un voal ,
E de tristeţe şi nu de bal ,
Mă străpunge-o săgeată-n tenebrele sfere,
Un geamăt cu foc ,răscolind atâta durere.

La tine-n gând şi singură cu mine,
Pădurea îşi leagănă culoarea-n suspine !

Elena Mândru
 22.06.2015

Rugă...:**

Aud inima cum îmi numără secundele,
Ce se scaldă-n pulsul bătând zgomotos,
Timpul ne trece prin ani ca undele,
Zbătându-ne într-un şoc cu ser veninos.

În toate anotimpurile se-aude un vaiet
Al sufletelor noastre pribegite,
E-atâta întuneric ,dă-mi un opaieţ,
Să lumineze calea iubirii neadormite.

Fitilul să fie din al Ariadnei ghem,
Seul să ardă încet cu flacără plăpândă,
Din zările-ntortocheate spre mine te chem;
Hrăneşte-mi viaţa de dragoste flămândă.

Elena Mândru

09.05.2015

Floare sălbatică...:**

Îmi zâmbeşti de dincolo de geam.
îţi simt privirea dorită de-alinare,
E atât de greu amarnica depărtare,
să-ţi văd făptura şi-n braţe să te am.

Prăvăliţi pe iarba necosită,
privi-vom cerul albastru fără de nori.
Mi-ai pune-n păr o garofiţă sălbatică ,
ne-am iubi sub clar de lună până-n zori.

Ah ,ce frumos te iveşti de dincolo de zare !
cu braţele deschise te-aştept la capăt de drum,
Acolo-i orizontul iubirii nerăbdătoare,
şi tot ce-a fost poveste,fi-vor foi de album .

Elena Mândru
 04.06.2015

Ploi şi ploi...:**

Ploaie de primăvară întârziată
Toarnă-n ropote ca niciodată,
Când pământul cere gura de apă
Secetos ,rădăcinile-şi adapă.

Ploi şi ploi ce nu-s la fel ca noi,
Tu te bucuri ca un copil în noroi,
Eu mă-ntristez pentru florile de meri,
Nu voi mai saruta nicicând copacul de ieri ..

Ridic ochii rugători spre cer,
Norii îmbufnaţi poate pier,
Să-mi trimită iubirea înecată
De-atâta ploaie, prea întârziată.

   Elena Mândru

 09.04.2015

Aprilie plângând ...**

În loc de un zâmbet frumos
Aprilie plânge zgomotos.
Ochi întunecaţi pentru ziua de ieri,
Par suflet rupt în bucăţi spre nicăieri.

Se-ngrămădesc valuri de lapoviţă şi ploaie,
Pe firavul trup,gânduri pângărite
De naivitatea iubirii nesfârşite,
Surâs pierdut prin lacrimi şiroaie.

Ce mai poţi salva când cerul se-mpotriveşte ?
Până şi soarele rapid se fereşte
De-atâţia nori cu surplus de apă,
Inima secată de dor se adapă ..

 Elena Mandru

02.04.2015

Iarna,vicleană făptură...:**

Mi te-ai furişat în inimă ca o hoaţă
a tuturor timpurilor,mi-ai umplut sufletul
de zăpadă albăstruie cu sclipiri stelare.
Ce falnică mi te-ai arătat într-o zi,
cu cer senin,tu iarnă minunată...
Niciodata nu te-am agreat,doar poate atunci
când eram mică şi veneam plină de ţurţurii
atârnând pe hainele mototolite de la săniuş.
Vicleană făptură nevăzută, acoperită cu
mantie pufoasă din fulgi jucăuşi ,
mă-mbii să vin ,acolo ,sus pe crestele semeţe,
mângâiate de măreţul împărat al cerului,Soarele,...
Aş vrea să-l cuprind măcar o clipă
să mă ascund în mormanele tale, cu zăpadă
împăiată până-n pântecul pământului.

   Elena Mândru

Scâncet de condor....:**

Mă astepţi acolo, în vârf de munte,
aripile-ţi sânt lăsate în jos a neputinţă,
sufletul îţi lăcrimează că destinul
nu ţi-a fost prea prielnic,
Ochii străpung piatra neclintită,
să-ţi zăreşti perechea mult visată.
un năprasnic vânt mereu va spulbera
căutarea,trosnind crengile falnicilor copaci,
împletind lanţuri spinoase de netrecut.
Ah ,ce roşu e pliscul izbit în stânca aceea colţuroasă!
îţi smulgi penele aripilor ce-ar fi ocrotit-o
cu atâta iubire şi suferinţă de dor.
Dar ,vai cum se aude geamătul deznădejdii,
pierzândute în voia sorţii ,scâncind cu ochii uscaţi,
privind pe-o carare a văzduhului,
poate că vine azi sau cândva ...

      Elena Mandru

O coroniţă cu iubire...:**.

De ziua ta m-aş îmbăta
Cu luciul pupilelor gingaşe,
Pe-un nor pufos eu aş dansa,
Turnându-ţi ploi de săruturi pătimaşe.

De ziua ta ,cândva ,oh da,cândva..
Se vor îndeplini dorinţele aievea,
Doua suflete se vor împreuna,
Cu dragoste şi dor şi vor cânta ...

De ziua ta,o coroniţă cu iubire
Pe fruntea-mi umbrită de negre zile,
M-ai încorona în semn de dezrobire,
Pentru cartea vieţii aspre cu mii de file....

   Elena Mandru

Iluminare..:**

De-aş fi o palmă să ating cerul,
Mică cât o picătură-n infinit,
M-aş uni cu Luceafărul
Şi-am fi al universului un TOT absorbit.

De-ai fi cerul ce zăreşte palma-ntinsă,
Cerând o nemărginită Iluminare,
Sloboade sufletul să zboare
Spre marea cea mare nestrăpunsă..

Un pumn de vise sunt ,adunate ghem,
Toate-s făcute azi pentru ziua de mâine,
Ridic privirea-nlăcrimată şi TE chem ,
Fă-le Doamne speranţe de viaţă ,nu uita de mine ...

     Elena Mandru

Dezleagă-mă !...**

M-ai legat cu funie udată în jurul gâtului tău,
să fii sigur că-ţi aparţin ..Dezleagă-mă!
Mi-ai încolăcit mijlocul cu leaţuri din arterele inimii,
să mi se scurgă seva în aorta ta...Dezleagă-mă!
Mi-ai legat picioarele cu nojiţele
stejarului din tine...Dezleagă-mă!

Mi-ai răsucit gândurile şi le-ai risipit
în mii de fărâme,hrănindu-mă cu iluzii optice nevăzute.
Rogu-te în genunchii juliţi de stâncile duşmănoase
dintre noi ...Dezleagă-mă!
Iubirea lacomă ce mi-a cuprins trupul
şi sufletul deopotrivă în vâlvătăi de nestins,
sunt istovite de neputinţă,te imploră...Dezleagă-mă!
 
     Elena Mândru.

Peisaj de toamnă...:**

Şi-a mai venit o toamnă ,frunzele-s arămii ,
pustie stare de singurătate.
Gândul că vei veni şi ne vom intersecta
cu jucăuşele raze de soare ,
sorbind din nevăzuta cupă a iubirii.
minunatul anotimp pare mai frumos ca niciodată.
Gustul bobiţelor de struguri devin ambrozie pentru suflet,
privirile rămân mute spre coloritul frunzelor ,
pictate cu diamante de rouă.
Sărută cu focul de pe buze ,
nervurile frunzelor imprimate cu litera E,
lăsând urma sângerândei iubiri ,
umblând pe cărările pădurilor ce vor îmbătrâni pentru un timp....
   
Elena Mandru
  16.09.2014