Întinsă pe albul zăpezii brodată
Cu fire de argint, filigranată,
Ca o rochie de mireasă virgină.
Şoptesc duios pămantului ce suspină.
Pe-un colţ de abur împrăştiat pe câmp
Cu o privelişte de-ocean nemărginit,
Un firicel de iarbă adulmecă eternul timp,
Bucuros că scoate capu-nţepenit..
Într-un zumzet al fulgilor de zăpadă
Valsez prin gerul albului dureros,
Un ţurţure suspină, picurând pe arcadă,
Topindu-se într-un sărut de soare generos .
Elena Mândru
Ziarul Naţiunea -febr.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu