Doi catâri, alene, cum trăgeau faetonul
Își făceau reproșuri de sudalme plin,
Unul către altul, ridicând și tonul
Răscoliți de patimi, răspândeau venin.
Tata - spune primul - Dumnezeu să-l ierte,
Chiar asin de-a fost, m-a făcut c-o iapă!
Celălalt, de ciudă, a-nceput să-l certe:
Iapa, mama ta, jalnică-i otreapă!
Și ciulind urechea, rage iar cu ură:
Vreau să știi catâre - poate n-ai habar -
Că părinții-mi ambii, de neam mare fură:
Mama măgăriță, tata armăsar!
Însă tu sărmane , ești o corcitură
Cu-a ta mamă iapă, nu poți fi catâr!
Iar răspunsul vine printr-o frază dură:
Dacă-ți stau alături, ia-l ca un hatâr!
Morala:
Nu știu dacă cearta s-a sfârșit și cum,
Ori, din contra hâra, a-nceput să crească,
Însă faetonul a rămas în drum...
Iată unde duce țâfna măgărească!
