Mi te-ai furişat în inimă ca o hoaţă
a tuturor timpurilor,mi-ai umplut sufletul
de zăpadă albăstruie cu sclipiri stelare.
Ce falnică mi te-ai arătat într-o zi,
cu cer senin,tu iarnă minunată...
Niciodata nu te-am agreat,doar poate atunci
când eram mică şi veneam plină de ţurţurii
atârnând pe hainele mototolite de la săniuş.
Vicleană făptură nevăzută, acoperită cu
mantie pufoasă din fulgi jucăuşi ,
mă-mbii să vin ,acolo ,sus pe crestele semeţe,
mângâiate de măreţul împărat al cerului,Soarele,...
Aş vrea să-l cuprind măcar o clipă
să mă ascund în mormanele tale, cu zăpadă
împăiată până-n pântecul pământului.
Elena Mândru
