vineri, 8 iulie 2016

Lucian Perța - Vise și chibrituri (parodie)

Am vrut să fiu fetița cu chibrituri,
Povestea ei mă-nduioșa de mică,
Citit-am multe basme ,snoave ,mituri,
Dar ea ,doar mă-nălța la o adică.

Nisipul din clepsidra vremii curs-a
Și-am înțeles că poezia-i sursa,
Puterii de-a urca pe treapta vieții,
Că vânt în aripi au numai poeții.

Așa că,vai ,trezită din visare,
Am înțeles că sens dorința-mi n-are,
Să vând chibrituri ,imposibil visu',
Că nu am aprobare de la ...I.S.U. !

RONDEL DE IUBIRE (iamb. )

În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume ,
Eram timizi, nici n-am băut
Și nu ne-am spus pe nume.

Apoi mai des ne-am revăzut
Pe șotii puși și glume ,
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume.

De-atunci iubirea a crescut,
Prin hopuri să ne-ndrume,
Și-mi amintesc de început,
Tot răsfoind albume,
Din ziua când ne-am cunoscut.

SONET DE VACANȚĂ (iamb.)

Aș vrea să plec cu tine în vacanță,
Să uit de toate cele și de toți
Și chiar de-aș fi prădată-acum de hoți,
S-ar păcăli cu-această cutezanță.

Dar unde să mă duc, să-mi spui tu poți?
Bogată nu-s, lipsită-s de-aroganță,
Iar țoale bune, pentru eleganță,
Avea-voi dacă bani mai vrei să scoți.

Acum și cardul meu de pensionar,
Golit de taxe vechi și datorii,
Îmi tot produce vânt prin buzunar!

În fine,, resemnată stau acasă
Și gust ,în draci,,plăcute,, doctorii,
Vacanța petrecând-o pe... terasă!