Mă simt ca frunza pe lăstar,
legănându-mă vântul hoinar
şi mă hrănesc din tulpina cu sevă dulceagă,
doar crivăţul iernii mă dezleagă.
Din frunză m-aş preface într-un puf de păpădie.
porii hai hui pe-o boare să adie,
sufletul tău c-un sărut să lase o urmă
şi c-o mângâiere,să mă trimiţi spre lună
.
Te-aş aştepta când cerul roşu' e-amurg,
iar soarele tiptil se-ascunde,
când voalul nopţii mă cuprinde,
să ne iubim până ce stelele se sting.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu