Mă astepţi acolo, în vârf de munte,
aripile-ţi sânt lăsate în jos a neputinţă,
sufletul îţi lăcrimează că destinul
nu ţi-a fost prea prielnic,
Ochii străpung piatra neclintită,
să-ţi zăreşti perechea mult visată.
un năprasnic vânt mereu va spulbera
căutarea,trosnind crengile falnicilor copaci,
împletind lanţuri spinoase de netrecut.
Ah ,ce roşu e pliscul izbit în stânca aceea colţuroasă!
îţi smulgi penele aripilor ce-ar fi ocrotit-o
cu atâta iubire şi suferinţă de dor.
Dar ,vai cum se aude geamătul deznădejdii,
pierzândute în voia sorţii ,scâncind cu ochii uscaţi,
privind pe-o carare a văzduhului,
poate că vine azi sau cândva ...
Elena Mandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu