marți, 29 aprilie 2014

Parfum de salcâm *

O floare de salcâm de o mănânci,
Te inundă ploi de parfum
În tainele trupului cele mai adânci,
Îngânând un cântec dintr-un prăfuit album .

Prin porii epidermei se-mprăştie amintiri,
Scăldate-n spuma mirosului de floare,
Un vis sublim ,un pas şi doi miri,
Pierdut pe veci într-un amurg de soare.

Iubirea există ,tăcerile plâng,
Ca greierii întrecându-se-n crâng.
Anii vor trece ca florile de salcâm;
Zdrobită-i oglinda vieţii pe caldarâm...!

 Elena Mândru
   28.04.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu