O lacrimă tăinuită aş fi,ce-mi spală sufletul
Trecut prin întunecimea vieţii şi ascunzişul lumii.
Pacea ,liniştea din mine mi-o doream, cu gandul
Să am tăria şi biruinţa să-i dau o scânteie inimii.
Tristeţea şi amarul mă-neacă şi oftez,
Un zbucium lăuntric mă doboară,ca un trăsnet,
Simt că lupt în amăgirea unui fals crez,
Uragane nisipoase m-acoperă într-un scâncet.
Mi-e sufletul ca talazurile-n care se sinucid valuri pătimaşe,
Viaţa mi-e un fel de vapor cu mii de călători,
Cu vise magice de ieri,azi sânt furtunoase,
Se-mprăştie ca mătăsurile pe punte ale falşilor negustori.
Hubloul minţii e acoperit cu dulci cuvinte dintr-un patefon,
E-o hărţuială cu mine însămi ,încercând să le-nţeleg ,
Plină-n amăgirea ce mă otrăveşte,mă las în abandon ,
Nu m-aş fi regăsit,dar mi-ai adus speranţa,să mă reculeg.
Elena Mândru
08.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu