Doinesc un cântec din pustie,
Ecoul lui pribeag să îl auzi,
Pământul şi cerul să-l ştie,
Iar tu frânturi din el să prinzi .
Să-mi simti al dragostei fior,
De nu mă vezi că-s prea departe,
Picuri de lacrimi să culegi dintr-un nor
În cupe de Murano ca pe diamante.
Spuneai că-s floarea ta din vis neînflorită,
E încă întuneric pe aleea mea,
Un fir din soare să m-arunce cuibărită,
În palma-ţi umedă şi caldă, să-mi mângâi faţa.
Elena Mândru
22.02.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu