Trecut-au anii şi nu te scot din minte,
Când mă gândesc ,nici nu-mi gasesc cuvinte,
Cum îmi dăruiai alei de flori ca să păşesc,
Destinul purtând pecetea darului dumnezeiesc.
Iubirea e-o cărare grea să o străbaţi,
Ciuntit e timpul zis-ai ,dar se poate,
Soartei zălog i-am fost încredinţaţi,
Păşi-vom din spini în flori înmiresmate.
Am prins clipă de mângâiere purtată-n vânt,
Trezindu-ţi fiorul închis într-un sloi de gheaţă,
Eşti focul pasiunii trimis pe pământ,
Să-mi săruţi buzele reci în zori de dimineaţă.
Elena Mândru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu