Cocorii pleacă, luându-mi gândurile
Răzvrătite de zbuciumul iubirii târzii.
Nu văd goliciunea dinăuntrul meu,
Zgribulită de frigul ce mi-a sfărâmat oasele.
Ce ar fi fost dacă mai zăboveau ?
M-aş fi amăgit singură şi mă durea
O fericire, ce nici nu ştiu s-o definesc,
Pentru că n-am trăit-o până la capăt.
Nu ştiu care e capătul fericirii,
Poate pentru că nu-i cunosc dimensiunile ,
O fi un lung metraj de vise agăţătoare,
În umbra cărora trec anii şi cocorii se întorc .... !
Elena Mândru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu