În astă dimineaţă mă-ndrept spre gară,
Ca-n multe alte dăţi,nu-i prima oară.
E-atât de ger şi-s zgribulită,
Singură-ntr-o pustietate-nmărmurită.
Îngândurată,am tresărit de-un prelung sunet,
Crezând că este-al cerului tunet.
Părea că-i vocea ta din depărtare
Cu-n răguşit strigăt de chemare.
Am tresărit ,deja trenul meu plecase,
Spre munţii ce te inconjoară
Scrâşnind răzbunător de mă-nfioară,
Rămân în mica gară cu şine-alunecoase ..
Elena Mândru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu