Când ţi-aud glasul ce mă-nfioară...
Ca şi atunci, când prima oară
Răpuşi de emoţie,ne-am întâlnit pe alei.
Cu viteza luminii aş pătrunde ca un laser,
Prin peretele de stâncă ce ne desparte,
Aş smulge bucăţile de piatră, să intre aer
Şi suflul lui să ne unească dorurile-ndepărtate.
Cu inocenţă de copil ,un boboc al vieţii nedeschis,
M-am întors cu faţa la tine ca la soare,
Când mă alini,petalele mă dor.. şi-n vis,
Se-mprăştie parfumul celei ce-am devenit ,o floare.
Elena Mândru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu