Mi-ai pus diadema pe fruntea-ncruntată,
De nu te văd o zi, în jur totu-i străin,
Şi-mi pare spin orice floare parfumată.
Ţintuită într-o raclă-negurată pe o palmă de cer,
Trimite-mi săgeţi de-mi sparge armura,
Prin nori să te zaresc şi ca un aventurier
Să-mi spui mici nebunii ,să-mi descreţeşti făptura.
Am fost întunericul zilei sfârşiate de tine,
Mi-ai curăţat lutul lipit de pleoape,
Înnegrit de-atatea lacrimi şi suspine,
Aducându-mi dor de artificii în calde şoapte.
Elena Mândru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu