marți, 27 martie 2012

Vraja sărutului *


Mi-e dor de un vis colorat în roz,
Cu vorbe dulci şi mângâieri pornite din tine,
Să uit copacul vieţii ,scuturat ca pe un rupt loz
Şi zorii zilei de mâine să mă aline.

Te-ncânt ca o zeiţă cu harfa unei melodii,
Mă legăn sub steaua fericirii ideale,
Întrezăresc un curcubeu sub norii zglobii,
După ploaia ce-şi revarsă puhoiul de mărgăritare.

O nobilă fecioară vrăjită de prima iubire
Mă simt şi surâd la fereastră, sub cerul înstelat
Alintându-se ca un trandafir îmbobocit de uimire,
Sub al soarelui sărut îşi deschide corolarul dantelat.
.
   Elena Mândru
      01.10.2011

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu